Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Iertat de două ori
Iertat de două ori

Iertat de două ori

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

22,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Oamenii obişnuiţi pot da de necazuri foarte mari, ne avertizează Harold Morris care, în liceu, şi-a ales greşit prietenii şi a ajuns la 29 de ani în închisoare având de ispăşit două condamnări pe viaţă.

Citind istoria vieţii lui, veţi afla despre ororile vieţii din închisoare şi despre familia lui care a crezut în el şi i-a transmis mesajul plin de speranţă al credinţei în Isus Cristos. Printre lacrimi, într-o celulă infestată de gândaci, Morris a căzut pe genunchi şi şi-a deschis inima Salvatorului.

Au urmat lungul drum al uceniciei şi numeroase ocazii de a-L sluji pe Dumnezeu în penitenciar, înainte de eliberarea din închisoare.

Mărturia acestui fost deţinut i-a încurajat pe mulţi să nu se joace cu viaţa lor ci să şi-o dedice lui Dumnezeu iar istoria lui captivantă va continua să-i influenţeze pe adolescenţi şi pe părinţi.

Cuprins:

Omor deosebit de grav
Viaţă dublă
Şocul
Vise spulberate
Elefantul alb
Onoarea hoţilor
Jocurile condamnaţilor
Celula condamnaţilor la moarte
Eliberarea captivilor
O fiinţă nouă
Puţină libertate
În sfârşit, liber
Adaptarea
Îngerii, frate, îngerii
Iertat de două ori
Ierusalimul meu
Întâlnirea cu un "ucigaş"

Categorii

Catalog » Cărţi
ISBN: fara isbn
Cod produs: EB110
Legare: SC
Număr pagini: 146
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: